Sari la conținut Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Știri

Fuego va cânta la ”Ziua comunei Dumitrești”, pe 23 iulie

Consiliul Local și Primăria comunei Dumitrești organizează pe 23 iulie o nouă ediție a zilei comunei. Evenimentul, aflat la a XI-a ediție, se va desfășura pe stadionul din comună și, ca în fiecare an, va cuprinde un spectacol cu artiști cunoscuți, la care sunt așteptați să vină cât mai mulți dintre locuitorii comunei, dar și din localitățile învecinate.

Cap de afiș este îndrăgitul artist Fuego, care va încânta spectatorii cu melodiile sale cunoscute. Pe scenă vor urca și artiștii de la Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”. Pe lângă invitați, la ”Ziua comunei Dumitrești” vor mai evolua artiști locali, Ansamblul ”Sânzienele”, precum și ansamblurile din celelalte comune de pe Valea Râmnicului.

Sărbătoarea comunei este o ocazie pentru locuitorii de pe Valea Râmnicului pentru a se întâlni și pentru a se simți bine. Anul trecut, la ziua comunei au fost peste 3000 de participanți din toate localitățile din zonă.

”Ziua comunei va fi un eveniment deosebit, la care îi invit pe toți cetățenii comunei să participe în număr cât mai mare”, a spus Petrică Dogaru, primarul comunei Dumitrești.

 

Program ”Ziua comunei Dumitrești”

14.00 – 17.30 Ansamblurile folclorice din comunele Vintileasca, Jitia, Chiojdeni, Dumitrești

Soliștii vocali Alina David, Camelia Lăzăroiu, Stănilă Stelică Petrișor și Violeta Anghelescu

17.30 – 19.30 Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”

19.30 – 20.30 Invitat special Fuego

Au reînceput lucrările de asfaltare în comună

La Dumitrești a început asfaltarea drumurilor care sunt prinse în proiectul demarat anul trecut. Investiția finanțată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), prevede asfaltarea a 7,1 km de drumuri în satele Motnău, Dumitreștii de Sus și Biceștii de Sus.

 

Anul trecut s-au realizat lucrări pe 3 km, iar în acest an trebuie finalizat proiectul. Constructorul care trebuie să realizeze această lucrări este SC Recon și Doje SRL București, societate care nu a respectat până acum termenele prevăzute în contract. Recent, firma a început asfaltarea și pe drumurile care mai trebuie modernizate.

 

”Au fost pregătite pentru asfaltare drumuri în lungime de 2,5 km, însă constructorul a întârziat începerea lucrărilor. Noi am făcut toate demersurile necesare pentru ca firma să își respecte obligațiile și suntem pregătiți chiar să reziliem contractul dacă nu se întâmplă acest lucru. Sperăm însă ca firma care realizează această investiție să înțeleagă situația și să finalizeze cei 4,1 km de drumuri care au mai rămas”, a declarat primarul Petrică Dogaru.

 

 Constructorul a început să lucreze în satul Biceștii de Sus, unde s-a început turnarea asfaltului. Autoritățile locale vor ca firma să termine lucrările în termen de două luni, altfel contractul cu Recon și Doje SRL va fi reziliat.

Află când se ridică gunoiul menajer

Împreună cu firma de salubritate, s-au stabilit zilele când cetățenii își pot scoate gunoiul la poartă, până la finalul acestui an. În Dumitrești, gunoiul se ridică o dată la două săptămâni, lunea. Vă prezentăm zilele când trebuie să scoateți pubelele la poartă, până la finalul anului.

Gunoiul se va colecta după cum urmează:

Iunie: 5 și 19
Iulie: 3 și 17 și 31
August: 14 și 28
Septembrie: 11 și 25
Octombrie: 9 și 23
Noiembrie: 6 și 20
Decembrie: 4 și 18

Cilindru compactor pentru repararea drumurilor din comună

Primăria Dumitrești a achiziționat un cilindru compactor cu o greutate de 20 de tone, pentru reparațiile care sunt necesare la drumurile din comună. Utilajul a aparținut unei firme din Deva și are o vechime de șase ani, fiind ultimul apărut din gama sa și într-o stare foarte bună de funcționare.

La procedura de licitație organizată de autoritățile locale, au depus oferte două firme, din care a fost aleasă cea cu prețul cel mai mic. Suma plătită pentru cilindrul compactor este de 232.000 lei, fără TVA. Acest utilaj este necesar autorităților locale, pentru că drumurile din comună se strică frecvent din cauza configurației zonei.

”Am ales un cilindru compactor de mare capacitate, pentru a fi siguri că reparațiile pe care le vom efectua vor fi de cea mai bună calitate. Am constatat, la lucrările care s-au efectuat în decursul timpului, că acolo unde s-a lucrat cu cilindru de 20 de tone drumurile au rezistat mai mult timp și în condiții mai bune”, a declarat primarul Petrică Dogaru.

În ultimii ani, autoritățile locale au cumpărat mai multe utilaje necesare pentru întreținerea drumurilor, pentru a face economii la bugetul local, deoarece în comună este tot timpul nevoie de intervenții la infrastructura rutieră, iar costurile pentru angajarea unor firme de specialitate sunt ridicate.

Primăria Dumitrești a obținut autorizația de furnizor de servicii sociale

Autoritățile locale lucrează la proiectul înființării căminului pentru persoanele în vârstă din comună, care va funcționa în clădirea fostei case de copii din comună. Pentru aceasta, Ministerul Muncii a aprobat solicitarea Primăriei Dumitrești de a fi autorizată ca furnizori de servicii sociale.

 

Aceasta este una dintre condițiile necesare pentru a putea solicita fonduri europene pentru realizarea investiției. În această perioadă se lucrează la expertizarea clădirii fostei case de copii, care are nevoie de lucrări de reabilitare și modernizare, precum și la cererea de finanțare. 

 

Proiectul va fi depus la finanțare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, care oferă fonduri cu destinație socială prin Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreare, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale, Obiectivul Specific 8.3 – Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale.

Sesiunea de depunere a proiectelor este deschisă până pe 29 august 2017. Proiectul autorităților locale prevede înființarea unei cantine sociale, a unui centru pentru îngrijirea bolnavilor și un centru de zi.

Sari la conținut