Sari la conținut Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Știri

CJ a obținut fonduri europene pentru viaductul care va fi construit pe DJ 204 P

Semnarea contractului de finanțare pentru drumul județean 204 P, care face legătura între localitățile Gugești – Dragosloveni – Gura Caliței – Dealu Lung -Tinoasa – Poenița – Dumitrești, a întârziat deoarece un viaduct prevăzut pentru acest drum nu a fost aprobat, într-o primă fază, la finanțare cu fonduri europene. Drumul județean trece printr-o zonă cu relief dificil, iar proiectanții au propus construirea unui viaduct pentru a nu fi probleme cu alunecările de teren.

Comitetul de monitorizare al Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 a aprobat solicitarea Consiliului Județean de modificat ghidului de finanțare pentru ca viaductul să fi realizat tot cu fonduri europene, deoarece costurile pentru construcția sa sunt foarte mari. Viaductul va avea peste 1,3 kilometri lungime, iar valoarea estimata a acestui obiectiv este de 120 de milioane de lei, inclusiv TVA. După modificarea ghidului de finanțare, proiectul Consiliului Județean de modernizare a DJ 204 P va fi depus din nou la finanțare, pentru  a fi aprobat cu tot cu realizarea viaductului.

De menționat că până acum contractele de finanțare pentru celelalte drumuri județene pentru care a fost solicitată finanțare europeană prin POR au fost deja semnate. Proiectul de modernizare a DJ 204 P are o valoare estimată de 228.190.978 lei și pe acest drum vor fi executate lucrări complexe. Durata de execuție este de 36 luni. Drumul are o lungime de 33,720 km, platforma drumului va avea 8 m, dar vor fi și sectoare de drum unde platforma drumului va avea 7 și respectiv 5 metri. Și acostamentele vor varia de la o lățime de un metru pe fiecare parte la o lățime de 0,5 metri pe fiecare parte a drumului. Pe acest drum vor fi reabilitate șase poduri.

Proiectul va fi depus, din nou, spre finanțare în perioada următoare. Drumul este foarte important pentru comuna Dumitrești, deoarece deservește peste o treime din locuitorii comunei din satele Blidari, Poenița, Valea Mică, Lăstuni și Tinoasa. După modernizare, vor fi mijloace de transport în comun care vor circula prin aceste sate, iar oamenii vor ajunge mult mai ușor în centrul comunei, pentru a veni la primărie sau la dispensarul medical.

Deșeurile din Vrancea vor fi duse la un depozit ecologic temporar la Movilița

Consiliul Județean Vrancea a găsit o soluție temporară pentru depozitarea deșeurilor din Vrancea, care nu mai pot fi preluate de rampele din județele învecinate. La Movilița va fi amenajat un depozit ecologic temporar până când proiectul ”Vrancea Curată” va fi terminat.

 ”În urma discuțiilor avute marți 31 octombrie, cu Ministrul Mediului – doamna Grațiela-Leocadia Gavrilescu și miercuri 1 noiembrie, cu președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului – domnul Viorel Toma, conducerea Consiliului Județean Vrancea a decis să amenajeze un depozit ecologic pentru stocarea temporară a deșeurilor menajere provenite din gospodăriile vrâncenilor. Terenul a fost identificat pe raza comunei Movilița, în apropierea locației pe care este construit Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) de la Haret, din cadrul investiției europene. Depozitul ecologic va fi organizat astfel încât să respecte prevederile legale în ceea ce privește protecția mediului, terenul urmând să fie pregătit prin lucrări specifice”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Vrancea.

Pentru a se putea realiza acest depozit ecologic temporar, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea s-a întrunit pe 2 noiembrie și a aprobat instituirea Situației de Urgență.

”În vederea realizării acestui depozit ecologic temporar, unde vor fi transportate și depozitate deșeurile de pe raza județului Vrancea, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea s-a întrunit în ședință joi, 2 noiembrie, la sediul Instituției Prefectului, și a aprobat o hotărâre privind instituirea Situației de Urgență la nivelul județului Vrancea. Această măsură a fost adoptată în urma demersurilor făcute de Consiliul Județean pentru buna gestionare a deșeurilor, în vederea prevenirii apariției unor situații care ar putea aduce atingere mediului și sănătății populației. Consiliul Județean Vrancea a identificat această soluție temporară, până la finalizarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în Judeţul Vrancea””, se mai arată în comunicatul de presă al Consiliului Județean Vrancea.

La Dumitrești, deșeurile din mai multe sate ale comunei sunt luate de o firmă de salubritate.

.

Primăria Dumitrești primește cereri pentru pentru încălzirea locuinţei

Condiţiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei nu s-au schimbat în acest an, față de anul trecut. De asemenea, sumele acordate beneficiarilor au rămas aceleași. Primăria Dumitrești a început să primească pe 1 noiembrie cererile persoanele care se încadrează în condițiile prevăzute de legislația în vigoare. Venitul pe membru de familie nu trebuie să depășească 615 lei, iar persoanele care primesc ajutoare sociale sau pentru susținerea familiei beneficiază automat și de ajutorul pentru încălzire.

Anul trecut au fost 548 de persoane care au primit acest ajutor. Locuitorii comunei trebuie să solicite acest sprijin până la data de 20 noiembrie, dacă vor să beneficieze de el pe toată perioada prevăzută de lege, adică începând cu luna noiembrie și până în luna martie. Cererile pot fi însă depuse pe toată perioada iernii, dar perioada de acordare se reduce. Oamenii trebuie să ştie că la calcularea venitului se iau în calcul toate tipurile de venit, inclusiv cele obţinute din agricultură.  La completarea cererii, titularul are obligaţia de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute.

Dosarul  pentru obţinerea ajutorului de încălzire trebuie să cuprindă cerere şi declaraţie pe propria răspundere – formular tip, copii după actele de identitate ale membrilor de familie cu domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care se solicită ajutorul, acte din care rezultă calitatea titularului cererii faţă de imobilul pentru care se solicită ajutorul (proprietar – copie contract vânzare-cumpărare imobil,  chiriaş – contract de închiriere, împuternicit – împuternicire de la proprietar).

Veniturile nete lunare se pot proba cu adeverinţă de salariat, în care să se specifice dacă primesc sau nu bonuri de masă, cupoane  de pensie,  alocaţie de stat, indemnizaţie handicap, normă de hrană, indemnizaţie şomaj, indemnizaţie creştere copil, alte acte după caz.  Ajutoarele se pot obţine pentru lunile noiembrie-martie, iar oamenii pot face cereri oricând în acest interval, cu menţiunea că primesc ajutor începând cu luna în care se depune dosarul, până în martie. De asemenea, cei care vor să fie sprijiniţi financiar în timpul iernii, trebuie să ştie că cine nu respectă aceste cerinţe şi nu declară veniturile reale precum şi bunurile deţinute, aşa cum se  cere în formularele tip, riscă să fie amendați.

 

 

Cuantumul lunar al ajutorului pentru încalzire este stabilit prin raportare la indicatorul social de referinţă (ISR ) a cărui valoare este stabilită prin lege la 500 LEI

 

Cuantumul ajutorului pentru încalzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili

 

Venit net mediu lunar pe membru de familie Cuantum lunar
Pana la 0.310 x ISR =155 lei  0.108 x ISR = 54 lei
Intre 0.3102 x ISR =155,1 lei si 0.420 x ISR = 210 lei 0.096 x ISR = 48 lei
Intre 0.4202 x ISR = 210,1 lei si 0.520 x ISR = 260 lei 0.088 x ISR = 44 lei
Intre 0.5202 x ISR = 260,1 lei si 0.620 x ISR = 310 lei 0.078 x ISR = 39 lei
Intre 0.6202 x ISR =310,1 lei si 0.710 x ISR = 355 lei 0.068 x ISR = 34 lei
Intre 0.7102 x ISR = 355,1 lei si 0.850 x ISR = 425 lei 0.060 x ISR = 30 lei
Intre 0.8502 x ISR = 425,1 lei si 0.960 x ISR = 480 lei 0.052 x ISR = 26 lei
Intre 0.9602 x ISR = 480,1 lei si 1.080 x ISR = 540 lei 0.040 x ISR = 20 lei
Intre 1.0802 x ISR = 540,1 lei si 1.230 x ISR = 615 lei 0.032 x ISR = 16 lei

Pentru familiile şi persoanele singure beneficiare ale ajutorului social potrivit Legii nr. 416/2001 ajutorul pentru combustibili solizi sau petrolieri este de 0.116 x ISR = 58 lei / lunar

 

Cuantumul ajutorului pentru încalzirea locuinţei cu gaze natural

 

Venit net mediu lunar pe membru de familie Cuantum lunar
Pana la 0.310 x ISR =155 lei  0.524 x ISR = 262 lei
Intre 0.3102 x ISR =155,1 lei si 0.420 x ISR = 210 lei 0.380 x ISR = 190 lei
Intre 0.4202 x ISR = 210,1 lei si 0.520 x ISR = 260 lei 0.300 x ISR = 150 lei
Intre 0.5202 x ISR = 260,1 lei si 0.620 x ISR = 310 lei 0.240 x ISR = 120 lei
Intre 0.6202 x ISR =310,1 lei si 0.710 x ISR = 355 lei 0.180 x ISR = 90 lei
Intre 0.7102 x ISR = 355,1 lei si 0.850 x ISR = 425 lei 0.140 x ISR = 70 lei
Intre 0.8502 x ISR = 425,1 lei si 0.960 x ISR = 480 lei 0.090 x ISR = 45 lei
Intre 0.9602 x ISR = 480,1 lei si 1.080 x ISR = 540 lei 0.070 x ISR = 35 lei
Intre 1.0802 x ISR = 540,1 lei si 1.230 x ISR = 615 lei 0.040 x ISR = 20 lei

 

Cuantumul ajutorului pentru încalzirea locuinţei cu energie electrică
 Acest ajutor se acordă consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire precum şi celor care din motive tehnice sau economice au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau gazelor naturale şi care au contracte valabile de furnizare a energiei electrice 

Venit net mediu lunar pe membru de familie Cuantum lunar
Pana la 0.310 x ISR =155 lei  0.480 x ISR = 240 lei
Intre 0.3102 x ISR =155,1 lei si 0.420 x ISR = 210 lei 0.432 x ISR = 216 lei
Intre 0.4202 x ISR = 210,1 lei si 0.520 x ISR = 260 lei 0.384 x ISR = 192 lei
Intre 0.5202 x ISR = 260,1 lei si 0.620 x ISR = 310 lei 0.336 x ISR = 168 lei
Intre 0.6202 x ISR =310,1 lei si 0.710 x ISR = 355 lei 0.288 x ISR = 144 lei
Intre 0.7102 x ISR = 355,1 lei si 0.850 x ISR = 425 lei 0.240 x ISR = 120 lei
Intre 0.8502 x ISR = 425,1 lei si 0.960 x ISR = 480 lei 0.192 x ISR = 96 lei
Intre 0.9602 x ISR = 480,1 lei si 1.080 x ISR = 540 lei 0.144 x ISR = 72 lei
Intre 1.0802 x ISR = 540,1 lei si 1.230 x ISR = 615 lei

0.096 x ISR = 48 lei

 

 

Ansamblul ”Sânzienele” a câștigat trofeul Festivalului ”Toamna .. pe portativ”

Ansamblul ”Sânzienele” din Dumitrești a reușit o nouă performanță deosebită, la Festivalul ”Toamna … pe portativ” Bacău, ediția a – II-a, care a avut loc pe 26 august. Artiștii pregătiți de Monica Calițeanu au cucerit trofeul festivalului,  la categoria ansambluri, prin prestația frumoasă pe care au avut-o. De asemenea, interpretul Stelian Petrișor Stănilă a luat premiul I la același festival, la categoria de vârstă 19 ani, cucerind publicul și juriul cu vocea sa. Colegele sale Violeta Anghelescu și Andreea Cristogel au obținut locul II, fiecare la categoria ei de vârstă

 

Apă și canalizare în satele Biceștii de Sus și Roșcari prin PNDL

Ministerul Dezvoltării a alocat fonduri importante pentru comuna Dumitrești, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 2017 – 2020. Proiectul depus de autoritățile locale pentru apă și canalizare în satele Biceștii de Sus și Roșcari a primit o finanțare de peste 6,6 milioane de lei. Realizarea investiției presupune captarea sursei de apă, realizarea unei stații de tratare, distribuție, stație de epurare și rețele canalizare.

 ”Am ales aceste două sate pentru realizarea proiectului pentru că aici sursa de apă se află la suprafață și este ușor de captat și distribuit. Aprobarea proiectului de către Ministerul Dezvoltării este foarte importantă pentru locuitorii celor două sate, care vor beneficia de condiții de trai civilizate chiar dacă locuiesc în mediul rural”, a spus primarul Petrică Dogaru.

În continuare, urmează semnarea contractului de finanțare, derularea procedurii de licitație, selectarea constructorului și realizarea efectivă a investiției. Procedura va dura destul de mult, mai ales dacă vor apărea contestații pe parcursul licitației. La ora actuală, alimentarea cu apă se face prin cădere gravitațională, dintr-un bazin unde apa este adusă cu ajutorul unor pompe.

 

CNI va asfalta drumurile din comună

 

În afară de PNDL, un alt proiect privind infrastructura rutieră a fost aprobat de Compania Națională de Investiții, care se afla în subordinea Ministerului Dezvoltării. Investiția are o valoare de peste 5 milioane lei și prevede asfaltarea a 5,9 km de drumuri în satele Dumitreștii de Sus, Dumitrești Centru, Biceștii de Sus și Biceștii de Jos.

 ”În acest proiect au fost cuprinse cele mai importante drumuri din aceste sate, care duc spre obiective importante, cum ar fi drumurile care fac legătura cu bisericile”, a declarat primarul Petrică Dogaru.

Spre deosebire de investiția derulată prin PNDL, de care se va ocupa direct primăria, asfaltarea celor 5,9 km de drumuri intră în responsabilitatea CNI, care va organiza licitația, va supraveghea buna realizare a lucrărilor și, la final, va predea investiția finalizată autorităților locale.

Locuitorii din Lupoaia vor circula pe drumuri bune

Oamenii care mai stau în satul Lupoaia vor putea circula în curând pe drumuri bune, ca urmare a lucrărilor de balastare care se fac în această perioadă. Deși aici sunt puțini locuitori, autoritățile locale au încercat să găsească soluții ca și aceștia să poată circula în condiții decente. O posibilitate de a repara drumurile a apărut anul trecut, când de la nivel guvernamental s-au alocat fonduri pentru lucrările la infrastructura afectată de ploile din 2016. Suma nu a putut fi cheltuită în întregime, pentru că a venit sezonul rece, iar banii au rămas pentru acest an.

”Am hotărât ca sumele pe care le-am primit să le utilizăm pentru reabilitarea drumurilor din satul Lupoaia. Drumurile vor fi reprofilate, balastate și compactate pe o lungime de 4 km. De asemenea, vom realiza și șanțuri, pentru ca apele să aibă pe unde se scurge. Pe lângă acești bani, am decis ca din bugetul comunei să finanțăm reabilitarea a încă 700 metri de drumuri. Chiar dacă în acest sat nu mai sunt mulți oameni, este necesar ca și aceștia să aibă condiții bune pentru a trăi aici”, a spus primarul Petrică Dogaru.

Pe drumul care duce spre sat, dar și pe cele din interior s-a intervenit într-o primă fază. Reparațiile finale se vor face în funcție de locurile unde se transportă balast cu mașinile de mare tonaj, pentru că acestea pot deteriora lucrările din cauza greutății foarte mari. Deși drumurile pietruită nu rezistă perioade foarte mari de timp, mai ales în zonele cu relief mai dificil, situația s-a schimbat la Dumitrești. Autoritățile locale au achiziționat un cilindru compactor de mare capacitate, cu o greutate de 20 de tone, care tasează foarte bine carosabilul, mai ales după ce plouă. Utilajul va fi utilizat pentru lucrări de întreținere periodică, astfel încât să nu mai fie nevoie de investiții foarte mare în infrastructură.

Datorită fondurile alocate anul trecut comunei Dumitrești pentru situații de urgență, în satul Biceștii de Jos a fost rezolvată o problemă foarte importantă. Aici a fost regularizată albia unui torent care a pus în foarte multe rânduri în pericol gospodăriile locuitorilor, precum și drumurile. Lucrările au fost realizate de aceeași firmă care lucrează la balastarea drumurilor din satul Lupoaia.

”Pentru că tot lucram în zonă la repararea drumurilor am decis să rezolvăm și această problemă cu albia torentului, care era un pericol pentru locuitorii satului”, a arătat primarul Petrică Dogaru.

Mii de participanți la sărbătoarea comunei Dumitrești

”Ziua comunei Dumitrești” a atras duminică peste 1000 de persoane pe stadionul din centrul comunei. Atmosfera de bună dispoziție a fost asigurat de un spectacol, care a început la ora 14.00 și s-a încheiat seara târziu, cu concertul susținut de Fuego.

 

Sărbătoarea comunei, ajunsă la a XI-a ediție, a adunat foarte mulți locuitori ai Dumitreștiului, dar și din localitățile învecinate. Evenimentul a avut tot ceea ce trebuie pentru a fi unul reușit: comercianți care au venit să vândă diverse produse și să îi distreze pe copii cu echipamente de joacă, în timp ce pe scenă au urcat artiști cunoscuți.

 

În prima parte a spectacolului au evoluat ansamblurile comunelor de pe Valea Râmnicului, printre care și Ansamblul Sânzienele din Dumitrești. Artiștii Ansamblul Folcloric Țara Vrancei au încântat spectatorii timp de două ore, cu cântece și dansuri din mai multe zone ale țării.

 

Seara s-a încheiat cu concertul susținut de cunoscutul și îndrăgitul artist Fuego, care a cântat la ”Ziua comunei Dumitrești” cântecele care l-au făcut cunoscut în întreaga țară. Acesta s-a aflat pentru prima dată la Dumitrești și a făcut un spectacol memorabil, în stilul său inconfundabil.

Comuna Dumitrești este în sărbătoare, duminică, la ziua comunei

Primăria comunei Dumitrești va organiza duminică, 23 iulie, o nouă ediție a zilei comunei. Evenimentul, aflat la a XI-a ediție, se va desfășura pe stadionul din comună și va cuprinde un spectacol în care vor evolua artiști cunoscuți la nivel local și național. 

 

Cap de afiș este îndrăgitul artist Fuego, care va încânta spectatorii cu melodiile sale cunoscute. Pe scenă vor urca și artiștii de la Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”. Pe lângă invitați, la ”Ziua comunei Dumitrești” vor mai evolua artiști locali, Ansamblul ”Sânzienele”, precum și ansamblurile din celelalte comune de pe Valea Râmnicului.

 

”Îi invit pe cetățenii comunei Dumitrești să vină duminică la stadionul din centrul comunei, pentru a participa la cel mai important eveniment al comunității noastre. Am pregătit, special pentru ei, un spectacol artistic deosebit, cu artiști cunoscuți, dar și alte momente pentru a asigura buna dispoziție a participanților”, a declarat Petrică Dogaru, primarul comunei Dumitrești.

 

Program ”Ziua comunei Dumitrești”

 

14.00 – 17.30 Ansamblurile folclorice din comunele Vintileasca, Jitia, Chiojdeni, Dumitrești

Soliștii vocali Alina David, Camelia Lăzăroiu, Stănilă Stelică Petrișor și Violeta Anghelescu

 

17.30 – 19.30 Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”

 

19.30 – 20.30 Invitat special Fuego

Drumul dintre Biceștii de Jos și Lupoaia a intrat în reparații

Autoritățile locale au început să lucreze la aducerea într-o stare bună pentru circulație a DC 183, drumul care leagă satele Biceștii de Jos și Lupoaia. Aici se efectuează lucrări pentru refacerea terasamentului, prin reprofilare, balastare și compactare. De asemenea, șanțurile și acostamentele sunt curățate și decolmatate.

Reparațiile la drumuri sunt realizate cu fonduri pe care Primăria Dumitrești le-a primit anul trecut pentru infrastructura rutieră care a fost afectată de precipitații. Din sumele repartizate de la bugetul central au mai rămas pentru acest an 415.000 lei. Autoritățile locale au decis ca suma să fie utilizată pentru reparații în trei sate, Trestia, Biceștii de Sus și Lupoaia.

Lucrările se vor concentra pe drumurile din satul Lupoaia, care au nevoie de reparații de o amploare mai mare decât în celelalte sate, din cauza gradului mai pronunțat de înclinare.

Cod roșu de caniculă în Vrancea pe 1 iulie

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod roșu de temperaturi extreme și disconfort termic pentru 19 județe și municipiul București, valabilă sâmbătă, 1 iulie, între orele 10:00 – 21:00.

Potrivit meteorologilor, sâmbătă, în Capitală și în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Galați, Brăila, Vaslui și Iași, precum și în zona joasă de relief a județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău și Neamț, se vor înregistra temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, situate frecvent între 38 și 41 de grade, iar în sudul Olteniei și al Munteniei valorile termice vor urca spre 42-44 de grade.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent, după-amiaza, între 82 și 84 de unități, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

 

 

MĂSURI DE PREVENIRE PENTRU PERIOADELE CANICULARE –

POPULAȚIE

 

Recomandări privind protecția populației pe timpul caniculei:

 

– Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin

zone umbrite, alternând deplasarea cu repausuI, în spații dotate cu aer condiționat

(magazine, spații publice);

– Evitati aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic interns între orele 11.00 – 18.00;

– Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare,

– Beți 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri

călduțe (soc, mușețel, urzici);

– Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentui unui pahar cu

apă); mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare caloric mică;

– Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile

carbogazoase) în cantitate mare;

Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
– Nu consumați alcool – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a
caniculei;
– Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități)
interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au
nevoie;
– Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
– Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de
dumneavoastră sau copilul dumeavoastră;
– Persoanele care suferă de diferite afecțiunii își vor continua tratamentul conform
indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada, caniculară să se consulte
medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
– Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul
activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor
de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

 

Prevenirea incendiilor


În perioadele caniculare sau secetoase, consiliile judeţene sau locale din zonele cu risc
crescut de incendiu şi, după caz, administratorii operatorilor economici/conducătorii instituţiilor
din zonele menţionate trebuie să elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea
incendiilor specific care să cuprindă:
– Identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de
incendiu în condiţiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi a lipsei de
precipitaţii, urmând a se stabili măsurile de protecţie specifice.
– Asigurarea şi verificarea zilnică a instalaţiilor de stingere şi a rezervelor de
substanţe stingătoare.
– Asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor,
rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze
lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră.
– Verificarea utilajelor agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase astfel încât să
nu constituie surse de aprindere, şi dotarea acestora cu mijloace de primă intervenţie.
– Restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care
creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe
volatile sau supraîncălziri excesive
– Intensificarea activităţilor cu scop preventiv în zonele cu culturi agricole şi în locuri
cu vegetaţie forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement.
– Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele
afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt; locurile cu pericol de
incendiu, în care se aplică această interdicţie, se stabilesc şi se marchează de
persoanele în drept.
– Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţilor, în zonele de
agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în
condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite,
culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi.
– Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile
cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.,
respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile,
carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri
corespunzătoare.
– Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce
incendii, aceasta constituind o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de
creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.

 

Prevenirea incendiilor de vegetație și de miriști


În condiţiile în care se obţin aprobările cerute de legislaţia în vigoare, arderea miriştii se
face cu respectarea următoarelor măsuri:
a) condiţii meteorologice fără vânt;
b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine,
instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
e) asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a
eventualelor incendii;
f) asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de
stingere necesare;
g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne
cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;

Sari la conținut