Istorie

CONSIDERATII DE ORDIN ISTORIC

DUMITRESTI – PLAI

In stadiul actual de documentare nu poate fi vorba de o istorie propriu zisa a Dumitrestilor. Arhiva comunei dinainte de primul razboi mondial a fost evacuata in Moldova in 1916 si n-a mai venit inapoi. Arhiva fostului judet Rm.Sarat de care a apartinut dintotdeauna valea Ramnicului cu asezarile ei, a fost evacuata la Buzau dupa 1967 si nu am reusit s-o cercetam. La arhivele statului de la Bucuresti nu s-au facut cercetari decat pe dosarele fondului M.E.I. pentru invatamant, deci raman destule locuri de investigat de unde se pot aduce informatii pentru completarea celor de care dispunem acum.
Ne vom baza expunerea pe putinele documente pe care le-am putut totusi gasi si cerceta, pe traditia orala mostenita de la inaintasi, pe unele supozitii ce decurg logic din fapte cunoscute.
Punctul de plecare al consideratiilor de ordin istorie il constituie o cercetare a lui George Tatulescu, jurist, dumitrestean de origine, intitulata „0 asezare de mosneni” si publicata in revista „Milcovia” aparuta la Focsani. Am gasit dosarul improprietaririi efectuata in 1865 de Cuza Voda, o harta a mosiei mosnenilor din Dumitresti de Jos din 1857, una pentru improprietaritii din Bicesti de Jos din 1865 si unele documente de familie de la jumatatea secolului al XIX – lea. Avem o imagine destul de conturata si suficient de clara a comunei si satelor ei de la 1850 incoace si vom incerca s-o prezentam, dupa cum vom arata si ceea ce stim despre perioada dinainte.
Consideram necesara o lamurire, sau macar o incercare de a lamuri, in ce raport se afla denumirile Dumitresti si Plai.
Oameni din satele mai indepartate sau din comunele din zona, ziceau – si cei mai batrani inca mai zic – „Ma duc la Plai la targ, (la farmacie sau la spital)”. Vechea plasa Dumitresti din secolul trecut se chema „plasa Plaiul” si mult mai tarziu „plasa Dumitresti”.
In acceptiunea generala „plai” inseamna loc asezat, neted, intre dealuri, exact ceea ce este geografic Dumitrestiul la confluenta Ramnicului cu Motnaul.
In „Spatiul mioritic”, poetul filozof Lucian Blaga, numea plaiul „spatiul matrice” al sufletului romanesc, punandu-si amprenta asupra culturii noastre populare. Doina si balada, spunea Blaga, s-au nascut pe plai, adevarat leagan de formare a poporului nostru.
Nu e greu de dedus ca denumirea de „Plai” data din timpuri vechi asezarii de la Dumitresti pledeaza pentru vechimea acestor asezari, vechime greu de dovedit altfel din lipsa de documente scrise.
Dealtfel George Tatulescu in cercetarea sa afirma ca termenul se folosea in documente vechi. Astfel intr-o carte de hotarnicie din 1752 din luminata porunca a Prea invatatului nostru Domnu Ion Matei Ghica Voievod – intr-un diferend de proprietate se zice ca impricinatii sunt: „dela Bicesti (sat din Dumitresti) din PLAIU Sud Slam Ramnic” daca Slam – Ramnic era judetul – se va numi asa inca un secol, ar putea insemna ca „plaiu”, desemneaza plasa, unitate administrativa reunind 3-4 comune invecinate. in alt document dat 30 de ani mai tarziu reclamantul Toader Proca e „din plaiul acestui judet” ( carte de hotarnicie din 1781 Mart. 8). Intr-un document din 1784 se vorbeste de „hotarul plaiesilor”. Cele 3 documente din a doua jumatate a secolului al XVIII – lea folosesc mai des cuvantul „plai” decat pe cel de Dumitresti, fapt ce pare sa indice ca „plaiul” insemna o unitate geografica mai mare decat comuna , ceva ce putea fi si unitate administrativa mai mare decat comuna, care se va numi mai tarziu plasa.
Toader Proca, fiul lui Mihul Capit. Proca, cel intalnit la 1781 in cartea de hotaruire e „fost vataf de Plaiu” avea deci o functie de conducere in organizarea plaiului. Proculestii acestia erau probabil, niste mosneni mai bogati, deoarece o parte din mosia Bicesti de Sus se numea Proculeasca.
E deasemenea stiut ca in organizarea administrativa din timpul voievozilor judetele erau impartite in „capitanii” avand in frunte un „capitan” cu functie militara in primul rand, dar si administrativa.
Sa fi fost tataul vatafului de Plai din 1781, Mihul Capitan Proca un astfel de „capitan” sa fi preluat mai tarziu fiul ceva din functia tatalui sub denumirea de „vataf de plai”? Posibil, dar nu putem afirma raspicat din lipsa de documente.
Cuvantul „plai” e acum din ce in ce mai putin folosit fiind simtit de cei tineri ca un arhaism al carui inteles trebuia cautat in dictionar. N-a fost totdeauna asa. Plasa a fost numita un timp, la inceput „Plaiul Ramnic” -primul camin cultural care si-a avut inceputul in preajma primului razboi mondial se numea „Plaiul”, societatea cooperative din perioada primului razboi mondial se numea deasemeni „Plaiul” traditia vechii denumiri era inca de acum 80-100 de ani. Ar fi pacat s-o uitam.

DUMITRESTI – SATE, MOSII MOSNENESTI – FAMILII DE MOSNENI

Prin Dumitresti se intelege acum comuna cu toate cele 16 sate ale ei, pana nu demult era si numele plasii ce avea in subordine administrativa comunele din partea de deal-munte a fostului judet Rm.Sarat.
Satele de la centrul comunei au purtat din trecut si poarta si acum denumirea de Dumitresti de Jos si Dumitresti de Sus.
Numele de localitate in topominia romaneasca – deriva in multe cazuri – poate in cele mai multe – de la numele intemeietorului, sau de la numele familiilor mai numeroase cum ar fi: de la Giurca – Giurcari, de la Rosea -Roscari, de la Bostina – bostinari, sau de la Galoiu – Galoiesti.
Este evident ca Dumitresti vine de la un Dumitru, sau de la Dumitrescu. asa au gandit si inaintasii nostri care au atribuit numele localitatii unui legendar Dumitru Borcan , oier transilvanean stabilit aici si dand numele satului.
Asa afla de la localnici preotul Gh. M.Popescu venit la Dumitresti in 1905, care scrie intr-o monografie a bisericii in martie 1906 :
„Comuna Dumitresti in genere isi trage numele de la un om anume Dumitru Borcan, care s-a asezat pentru intiia oarape aceste locuri…..”
Acelasi lucru il afirma invatatorul Ghica Georgescu prin 1940, spunand ca il auzise de la oamenii batrani din sat.
George Tatulescu afirma acelasi lucru in articolul „Din trecutul Du-mitrestilor” publicatin „Analele Ramnicului” nr. 8-9 din 1924. Insa in 1936 in studiul „0 asezare de mosneni” combate aceasta afirmatie aratand ca gaseste pe un Dumitru Borcan intr-un zapis din 1824 mai 13, care impreuna cu fratii sai Sandu, Ion, Gheorghe si Neculai, vand mosnenilor Stanilesti, Rosculesti si Tirulesti, mosia lor „din a patra parte Peliticu” .
Tatulescu arata ca:
„Dumitresti isi avea deja stabilit numele cu mult inainte -mosia Peleticu pe care o posedasera Dumitru Borcan si fratii era departe de centrul care a dat numele comunei”.
Argumentul cel mai temeinic adus de G. Tatulescu impotriva ipotezei ca numele vine de la Dumitru Borcan e acela ca pe un act din 1762 Maiu 18, intalnim numele unui „unches Stan Dumitresc de ani 90” precum si numele mosiei „parte a noastra mosie din Dumitresti de Jos.”
Concluzia: denumirile de Dumitresti de Jos si Dumitresti de Sus erau mai vechi de 1762, deci anterior acestui Dumitru Borcan au existat familii cu numele de Dumitrescu. E un fapt frecvent pierderea unor nume de familie, fie prin lipsa de descendenti in linie barbateasca, fie prin admitere de noi nume.
Am zice deci ca ipoteza cu derivarea de nume de la Dumitru Borcan e o legenda plauzibila, dar discutabila.
Referitor la vechimea asezarii au circulat cateva legende:
Un batran nascutin jur de 1900, Dumitru Leopea, spunea prin 1950, ca auzise de la inaintasi, ca la un proees cu eineva care vroia sa acapareze niste pamant din mosia mosnenilor, ar fi declarat:
„Noi avem aceasta mosie de la Negru-Voda, care a dat-o stramosilor nostri cu obligatia sa supravegheze hotarul de rasarit al tarii si sa aprinda focurile pe dealul Capatanii in caz ca vad osti navalind pe campia dinspre Dunare”.
Pare plauzibil fiindca sistemul de alarma prin focuri pe inaltimi s-a practicat in trecut la noi, si dealul pe care 1-a indicat mosneanul domina vaile pana spre culmile Buzaului de unde din foc in foc pe dealuri alarma sosea repede, la Targoviste, la curtea domneasca.
O varianta a acestei traditii referitoare la vechimea stapinirii mosnenilor asupra mosiei da si G. Tatulescu aducand ca argument marturia unor mosneni care in 1785 intr-un proees cu manastirea Ramnic, ca: „ei hartii n-au decat cer vechea stapanire ce au avut din descali[ca]toare „.
La acelasi proees mosnenii Bicesti au spus referitor la mosia Peleticus: „…. de mosie domneasca nu stiu, fara numai stiu ca pe aceste semne au stapanit parintii lor”.
Mosnenii erau nestiutori de carte in veacurile din urma si de ar fi avut vreun document domnesc vechi el s-a pierdut fie din neglijenta oamenilor, fie din vitregia vremurilor. Dealtfel un mosnean batrin ar fi spus la un proees ca au avut un uric scris „cu litere de sange, dar ca s-a pierdut.”