Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Fuego va cânta la ”Ziua comunei Dumitrești”, pe 23 iulie

Consiliul Local și Primăria comunei Dumitrești organizează pe 23 iulie o nouă ediție a zilei comunei. Evenimentul, aflat la a XI-a ediție, se va desfășura pe stadionul din comună și, ca în fiecare an, va cuprinde un spectacol cu artiști cunoscuți, la care sunt așteptați să vină cât mai mulți dintre locuitorii comunei, dar și din localitățile învecinate.

Cap de afiș este îndrăgitul artist Fuego, care va încânta spectatorii cu melodiile sale cunoscute. Pe scenă vor urca și artiștii de la Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”. Pe lângă invitați, la ”Ziua comunei Dumitrești” vor mai evolua artiști locali, Ansamblul ”Sânzienele”, precum și ansamblurile din celelalte comune de pe Valea Râmnicului.

Sărbătoarea comunei este o ocazie pentru locuitorii de pe Valea Râmnicului pentru a se întâlni și pentru a se simți bine. Anul trecut, la ziua comunei au fost peste 3000 de participanți din toate localitățile din zonă.

”Ziua comunei va fi un eveniment deosebit, la care îi invit pe toți cetățenii comunei să participe în număr cât mai mare”, a spus Petrică Dogaru, primarul comunei Dumitrești.

 

Program ”Ziua comunei Dumitrești”

14.00 – 17.30 Ansamblurile folclorice din comunele Vintileasca, Jitia, Chiojdeni, Dumitrești

Soliștii vocali Alina David, Camelia Lăzăroiu, Stănilă Stelică Petrișor și Violeta Anghelescu

17.30 – 19.30 Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”

19.30 – 20.30 Invitat special Fuego

Sari la conținut