Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Cererile pentru subvenții se vor depune la APIA și după termenul limită de 15 mai, cu penalități

Cererile se vor putea depune în perioada 1 martie – 15 mai 2019. După aceea, fermierii mai pot solicita subvenții timp de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare din suma la care ar fi avut dreptul dacă se încadra în termenul de 15 mai.

 

 

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a decis să revină la vechiul sistem de depunere a cererilor pentru subvenții la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA), potrivit căruia se puteau depune cereri și după termenul limită, dar cu aplicarea unei penalități pentru fiecare zi de întârziere. Ministerul a renunțat anul trecut la această practică și, inițial, ministrul Agriculturii a anunțat că nici în 2019 nu va exista o perioadă de prelungire. Pe 21 februarie, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul 99/2019, privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2019, prin care se stabilește că în acest an va exista o perioadă de 25 de zile calendaristice în care vor putea cere subvenții și fermierii care nu s-au încadrat în termenul limită – 15 mai. ”Cererea unică de plată completată de fermieri, conform instrucțiunilor de completare prevăzute în anexa nr. 2, se depune la centrele locale/județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, în perioada 1 martie-15 mai 2019, conform prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea. Cererile unice de plată pot fi depuse și după data de 15 mai, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 mai inclusiv”, se arată la art. 2 din Ordinul 99/2019.

 

Completarea declarațiilor se realizează electronic

 

Pe de altă parte, APIA a anunțat ce fonduri se acorduri fermierilor și care este procedura.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene,

prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca

mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv:

– schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici

agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii

fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic,

– măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 –

Agricultura ecologică, Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale

sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020),

– ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

În Campania 2019, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind

aplicaţia IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/. Finalizarea şi închiderea cererii unice

de plată în IPA-Online se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii

unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi

corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Același principiu se aplică și pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa

Cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în

aplicația dedicată sectorului zootehnic.

 

O singură cerere de plată pentru mai multe suprafețe

 

Fermierii vor depune la APIA o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă aceştia utilizează

suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe!

Cererile se depun la Centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai

mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o

suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, cu modificările şi completările ulterioare,

prevede la art.7: „ (1) Beneficiarii plăţilor prevăzute la art. 1 alin. (2) şi la art. 33 alin. (2) lit.

  1. b) şi c) sunt fermierii activi persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfăşoară o

activitate agricolă în calitate de utilizatori ai suprafeţelor de teren agricol şi/sau deţinători

de animale, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare..(…)”, iar la art.8 alin.1 lit.n): „

(1) Pentru a beneficia de plățile directe prevăzute la art. 1 alin. (2), fermierii trebuie: n) să

prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia documentele

necesare care dovedesc că terenul agricol, inclusiv zonele de interes ecologic, se află la

dispoziția lor sau o copie a anexei nr. 24 de la starea civilă a unităților administrativ teritoriale, dacă este cazul.”

 

Documentele pentru terenuri trebuie încheiate înainte de depunerea cererilor

 

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie

încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii

cererii. Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.

Arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru

terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) și/sau împrumutate spre

folosință. Fermierii care beneficiază de rentă viageră pentru suprafeţele arendate/înstrăinate

conform Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, cu

modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de plata pentru terenul

arendat/înstrăinat. Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/măsurilor de dezvoltare rurală/ajutoarelor naţionale fermierii trebuie să depună anual, la APIA, Cererea Unică de Plată şi să îndeplinească condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare. În cazul Măsurilor 10 şi 11, fermierii trebuie să respecte şi cerinţele specifice pachetelor

solicitate la plată şi cerinţele de bază conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală

2014-2020. Informații privind zonele eligibile pentru Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13 se

regăsesc în PNDR 2014-2020, pe site-ul APIA, http://www.apia.org.ro/ro/materiale-deinformare-anul-2019 și la Centrele județene/locale APIA.

 

Care sunt suprafețele eligibile

 

APIA a anunțat că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 (un) hectar,

formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul serelor, solarelor,

viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, pepinierelor, arbuştilor fructiferi, suprafaţa

minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare și/sau, după caz, să dețină un număr

minim de animale. Pentru legumele cultivate în sere și solarii, suprafața minimă a exploatației trebuie să fie de de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelelor de 0,03 ha, conform art.8 alin.(1)

lit.c) din OUG nr.3/2015 cu modificările şi completările ulterioare. Pentru a beneficia de subvenţii, solicitanţii (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) trebuie să prezinte adeverinţa eliberată de către unităţile administrativ-teritoriale, conform înscrierilor din registrul agricol. La depunerea cererii unice de plată fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare

care dovedesc utilizarea terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes

ecologic, precum și a animalelor.

Terenurile care nu fac parte din circuitul agricol pentru întregul an de cerere nu sunt

eligibile la plată.

Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul

schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii aferente Campaniei

2019, trebuie să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiţii

Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor.

Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania2019, reprezentanții APIA fac apel către fermieri să se prezinte la data și ora la care sunt programați, conform invitației primite.

 

Sari la conținut