Invatamant

Comuna Dumitresti, dispune de logistica necesara unei bune activitati pe linie educationala.
In comuna functioneaza in present –mai 2007- urmatoarele unitati scolare:
– Grup Scolar Dumitresti cu invatamant liceal si Scoala de Arte si Meserii
– O scoala cu clasele I-VIII la Lastuni
– Scoli cu clasele I- IV la Tinoasa , Valea Mica, Poienita, Trestia, Motnau, Dumitresti de Sus, Bicesti de Jos, Bicesti de Sus, Galoiesti, Dumitresti Fata.

Reteaua scolara sufera in timp unele modificari in functie de numarul de copii, unitatile care raman fara copii sau cu un numar mic, desfiintandu-se. aceasta este situatia cu scolile care au functionat pe parcurs in satul Lupoaia intre 1957- 1973, Podul Garnetii (1965-1973), ciclul gimnazial din satul Motnau pana in anul 2001 care in present nu mai functioneaza.
La Dumitresti functioneaza si unitati prescolare gradinite de zi- la Dumitresti –centru, Bicesti de Jos, Galoiesti si Bicesti de Sus.
S-a pus problema o perioada , comasarii unor unitati scolare marginase pentru a se evita predarea simultana insa nu s-a realizar datorita varstei mici a elevilor si terenului accidentat care pe timpul iernii devine periculos pentru transportul in siguranta al elevilor.
Inceputurile invatamantului din Dumitresti se afla pierdute in negura timpului. Arhiva scolii dinainte de primul razboi mondial a fost evacuate din fata invaziei germane din 1916 in Moldova, de unde nu s-a mai intors.
Nu exista informatii in arhivele fostelor inspectorate scolare Focsani, Ramnicul Sarat, Buzau . ci doar la la DGAS Bucuresti apar o serie de informatii datate din 1863.
In revista Milcovia din 1936, aparuta la Focsani, un anume Mihai Popescu, mentioneaza pentru 1861 la Dumitresti doi invatatori, Nica Radu si Rosca Anghel.
In 1870 este invatator la Dumitresti Constantin Popescu, fiul preotului de la Chiojdeni, care se transfera la centru langa tatal sau, fiind inlocuit cu Petre Bistriceanu.
In 1870, la 6 ani dupa legea lui Cuza privitoare la invatamantul primar general, obligatoriu si gratuit la Dumitresti era “Scoala Modelu” asa cum se vede dupa stampila respective si dupa hartia cu antet pentru corespondenta, pe cand celelalte scoli din comunele invecinate erau numai “scoli rurale”.
Denumirea de “Scoala Modelu” corespundea unei stari de fapt, scoala de la resedinta plasii bucurandu-se de o incadrare si un statut special. Sumele consemnate in statele de plata de la DGAS Bucuresti arata ca invatatorii porneau de la salarii de 88 lei pe luna, pe cand cei de la celelalte scoli de la comunele din jur porneau de la 55 lei (Giurca Nicolae- Scoala din Dumitresti).
Prima cladire publica avand ca destinatie scoala s-a ridicat intre 1890- 1892 pe locul actualului Camin Cultural. A servit ca scoala pana la cutremurul di 1977 in urma caruia a fost demolata.
Populatia scolara fiind in crestere si spatiul devenind neincapator in perioada 1910- 1914 se construieste o noua cladire cu 4 Sali de clasa in apropierea celei existente deja .
In timpul ocupatiei germane din 1916-1918 ambele cladiri au fost folosite de armata de ocupatie, cursurile insa nu s-au inchis, ci s-au tinut in case particulare. Imediat dupa razboi scoala s-a reinstalat in propriul local.
Vechea cladire din 1892 devine din 1919 “Scoala de fete”
Scolile poarta o vreme numele eroilor cazuti in primul razboi mondial, dupa cum se vede pe stampile si hartia de corespondenta.Acestea poarta numele invatatorului erou Dumitru Dumitrescu, cazut in razboiul din 1916- 1918.
Scoala de fete functioneaza in cladirea cu doua sali de clasa construita in 1890- 1892 si a avut ca directoare pe Maria Dobrescu.
Legea scolara din 1924 recomanda prelungirea invatamantului primar la sapte clase, printr-un invatamant zis “complementar” la clasele V-VII unde se punea accent pe cunostintele practice, utile celor ce se vor ocupa la tara de cultivarea pamantului si cresterea animalelor.
Invatatorii perioadei interbelice erau foarte respectati, alaturi de preot de catre locuitorii satelor respective. Aveau lefuri destul de bune care le asigurau un trai decent. Se duceau in zilele de sarbatoare la biserica sin u intrau in carciuma. Se intalneau pea casa cand la unul cand la altul, distractia obisnuita fiind jocul de carti. Preocupari deosebite de ordin intelectual nu prea erau (Giurca Nicolae- interviu-mai 2007)
In anii urmatori primului razboi mondial s-au construit cu sprijinul statului cladiri modeste pentru scolile de la Poienita, Lastuni, Motnau si Fata.
Ele aveau una-doua Sali de clasa, o cancelarie si un mic spatiu destinat sa fie locuinta invatatorului.
N-au avut o existenta prea lunga, nefiind temeinic construite pe fundatii si invelite cu sindrila sau tabla neagra, asa ca dupa 30- 40 de ani, nemaifiind corespunzatoare au fost demolate.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial scolile au continuat sa functioneze, desi o parte dintre invatatori, majoritatea ofiteri in rezerva, sunt mobilizati si trimisi pe front.
Au cazut pe front Dumitru Calota , Aurel Georgescu si Stoica Crintea. Dumitru Gheba a fost grav ranit si a stat multa vreme in spital, Ionel Militaru si Gica Manolescu au cazut prizonieri si au ajuns la minele din Siberia , dar dupa ani de suferinta s-au intors acasa.
Dupa 4 ani de razboi, are de indurat foametea din 1947, dupa care urmeaza dictatura comunista de peste patru decenii.
Scoala a traversat intreaga aeasta perioada cu minusurile si implinirile ei. Invatamantul a fost politizat , scoala fiind considerata un important mijloc de modelare a cunostintelor, de formare a “omului nou’ al erei socialiste.
Cadrele didactice erau considerate adevarati propagandisti ai ideologiei partidului , nu numai in scoala ci si in afara ei.
Cine nu se supunea se expunea unor grave sanctiuni asa cum au fost George Dumitrescu-mort in inchisoare, Gheorghe Militaru si Alexandru Danulescu , invatatori ce au devenit dusmani ai oranduirii comuniste si au fost condamnati la ani grei de temnita, dupa care nu li s-au mai permis reintegrarea in invatamant.
Elevii din clasele mici devin “pionieri”, poarta uniforma cu cravata rosie. Cei din clasele mari activeaza in cadrul Uniunii Tineretului Comunist, formand “pepiniere”din care partidul isi recruta viitoarele cadre.
Limba rusa se studiaza in dauna limbilor moderne traditionale in invatamantul romanesc precum franceza germana sau engleza. Cadrele didactice sunt considerate acum “bune la toate”. Sunt nelipsite din echipele de colectivizare fortata, ele ducand “munca de lamurire”in toate ocaziile in care trebuia imprimata “linia de partid”. De asemenea participa la recensamantul populatiei si animalelor iar Caminul Cultural este insufleti de activitatea profesorilor si invatatorilor.
Se considera ca un cadru didactic trebuie sa presteze 48 de ore de munca saptamanal. Cum cadrele didactice oscilau intre 18-24 ore, fiecare cadru era dator sa munceasca pentru completarea normei suplimentare intre 24 si 30 ore.
La scoala pe langa condica in care se notau orele conform orarului, alcatuit din programele de invatamant, exista o a doua condica de prezenta in care fiecare era obligat sa consemneze zi de zi cum si-a completat norma pana la 8 ore pe zi.
Un alt aspect al perioadei comuniste era ‘era presei” si “invatamantul politic”
Dupa 1950 si cam doua decenii dupa aceea, ziua de munca scolara cu “ora presei”. La ora sapte si un sfert dimineata toata lumea se prezenta la lectura colectiva a ziarului “ Scanteia” din ziua respective; se citea articolul de fond si sterile mai importante dupa care se facea o discutie “Giurca Nicolae- Scoala din Dumitresti”
De asemenea toate cadrele didactice erau cuprinse in invatamantul de partid , intalnindu-se o data pe saptamana . Se citea spre exemplu cate un capitol din “Istoria Partidului Comunist al URSS” . Participantii ascultau si notau iar la urmatoarele intalniri erau evaluati
In 1963 conducerea invatamantului de la regiunea Ploiesti, luand in calcul numarul mare de scoli cu opt clase de pe cursul mijlociu al raului Ramnic si implicit numarul mare de absolventi ai scolii generale propune infiintarea unui liceu la Dumitresti.
In cladirea amenajata ca sediu al liceului erau 4 sali de clasa, 2 laboratoare, biblioteca , birouri, cancelaria plus internat, separate pentru baieti si fete in aripa de sud.
Absolventii liceului obtin rezultate bune, in anul scolar 1967-1968 din 53 de absolventi 16 urmeaza studii universitare iar in anul 1968-1969 din 30 de absolventi 21 urmeaza studiile in invatamantul superior, fapt mentionat de arhiva scolii.
In perioada 1978- 1991 scoala pierde titulatura de liceu si desfasoara cursuri doar pentru scoala generala de 10 ani.
In 1991 cand director era Lungu Petrache scoala redevine liceu cu doua clase paralele.
In present are titulatura de Grup Scolar in cadrul caruia functioneaza ciclul liceal si Scoala de Arte si Meserii.

CASA DE COPII- FETE
Acest centru de plasament ia fiinta in anul 1978 avand copii proveniti din familii dezorganizate –fete- de pe intreg teritoriul judetului Vrancea. Fetele aveau varste cuprinse intre 6 si 19 ani, in general varsta necesara scolarizarii. Dupa terminarea studiilor urmau sa intre in productie sau sa-si continuie studiile in alte parti.
Dupa 1990- institutia a primit sprijin masiv di partea guvenului Belgian si din partea unor fundatii ce le acorda fetelor sprijin material si le ajuta sa-si gaseasca un loc de munca. Din 2005 Casa de Copii nu mai functioneaza in urma politicii guvernamentale de descentralizare, multe dintre fete au fost luate in plasament de asistenti maternali (familii).